Mulți oameni pe picioare se gândesc că, dacă văd o persoană în scaun, trebuie să fie ajutată, că nu poate singură. Nu e deloc așa. Trebuie să întrebi persoana aia dacă are nevoie de ajutor. De cele mai multe ori, dacă are nevoie, îți va spune.

Încercați să le fiți prieteni! Nu fiți răutăcioși cu copiii ăștia cu probleme, mai schimbați o vorbă cu ei când se poate, înseamnă mult pentru ei. Contează enorm să aibă cu cine să discute, să schimbe mesaje, să experimenteze nebuniile vârstei lor, să simtă că aparțin unui grup. E vârsta la care oricine își creează cele mai frumoase amintiri și cu toții merită să se bucure de asta.

Să nu vă fie teamă. De regulă, oamenii vin pe lângă tineri cu dizabilități cumva cu un soi de teamă. Dar teama aceea e la noi, la persoanele tipice. Mi se pare că mai plini de frici suntem noi decât ei. Venim cumva cu teama de necunoscut și nu ne mai putem bucura de ceea ce vedem. Ei, în general, nu au decât pornirea să te ia în brațe să spună că te iubesc. Și, dacă o fac, înseamnă că așa este, pentru că ei nu știu să mintă.

Nu mă feresc de cuvinte. Am întâlnit persoane tipice care evită anumite cuvinte, de teamă că ar putea să mă jignească sau să-mi producă disconfort. Dar pentru mine „a vedea” nu e un verb rezervat doar pentru persoanele care au anumite abilități. „A vedea” înseamnă și „a înțelege, a observa”. Nu trebuie să ne ferim să folosim anumite cuvinte sau să ne ascundem în spatele altora.