

14+ județe în RO în care am donat echipamente
16+ județe în RO în care derulăm proiecte
4+ colaborări cu impact internațional

Din dragostea pentru sport, în 2018 am creat o organizație care depășește barierele și unește oamenii prin sport. Dar misiunea noastră avea să devină mai nobilă decât am fi crezut oricare dintre noi, din momentul în care am redat, pentru prima dată, libertatea de mișcare unor persoanelor legate de scaunul lor rulant. Aceste persoane, sunt astăzi campioni naționali la paracanoe, primii și singurii monitori de schi cu dizabilități, acreditați, din România și pioneri ai sportului adaptat în țară.
Sportul a fost poarta de intrare către o lume mai vastă în care fiecare persoană cu nevoi speciale are dreptul la o viață trăită cu demnitate, respect și oportunități egale, dar nevoile acestor oameni merg dincolo de activitățile sportive. Astfel, ne-am extins misiunea, aducând accesibilizarea în România în domenii esențiale precum educația, integrarea socială și incluziunea. Fiecare proiect a devenit o verigă într-un lanț care susține dezvoltarea beneficiarilor noștri, sprijinindu-i să își transforme dizabilitățile în abilități.